(foto, video) Eugeniu Bețivu – colorist de benzi desenate care va ajunge la Disney

img
Foto:Eugeniu Betivu Colorist PC: Știripozitive.eu

La 22 de ani, coloristul de benzi desenate de la Chișinău, Eugeniu Beţivu, lucrează acum la cel mai mare proiect al său de până acum, iar în primăvara anului viitor lucrările lui vor ajunge la Disney.

A absolvit Universitatea Tehnică, Facultatea de Tehnologie și Management în Alimentația Publică. „Foarte aproape de coloristică!”, exclamă Eugeniu. Acum tânărul – „cel mai serios de până acum”, spune el – care trebuie să fie gata în aprilie-mai 2014 și va fi vândut unor companii mari, „Printre care chiar și Disney”. Ceea ce a fost la început hobby, în vacanțele la bunica, este acum profesie.

– Cu ce se ocupă un colorist?

– Coloristul evidențiază formele create de artiștii care au lucrat anterior. Şi misiunea lui este de a da viață fiecărei pagini, de crea atmosfera, de a stabili mediul, de a completa aspectul fizic al personajelor. Sunt 5 etape principale în crearea unei pagini de benzi desenate:

1. script – scenariul 2. penciler, persoana care desenează totul în creion simplu pe foi, pe care apoi le scanează și le introduce în calculator. 3. inker, persoana care depune conturul, de obicei cu negru, el intervine după penciler. 4. colorist, persoana care execută colorarea paginilor, cu asta mă ocup eu. 5. letterer, persoana care adaugă textul. Mai departe intervine lucrul redactorilor etc.

Coloristica este un proces destul de interesant, deseori trebuie creată paleta de sine stătător, însă sunt și clienți care furnizează referințe pentru culorile de ambianță, pentru personaje etc.

 

Eugeniu Betivu Colorist (6)
Eugeniu Betivu Colorist PC: Știripozitive.eu
Benzi_colorate_de_Eugeniu_Beivu_6
Benzi colorate de Eugeniu Beivu PC: Știripozitive.eu

– Ce te-a determinat să te lansezi în acest domeniu? Care au fost benzile desenate care te-au impresionat? Şi primul comic book citit?

– Iată istoria mea pe scurt. Am început sa desenez de mic, dar până la vreo 14 asta a fost pur amator. M-am înscris la școala de pictură, iar peste jumătate de an am renunțat fără să anunț profesorii. Pe atunci încă nu auzisem de benzi desenate, dar știam de Stan Lee, el este marele creator al unui număr de personaje din universul Marvel.

Primele benzi desenate le-am primit cadou de la un prieten de peste hotare, la noi așa ceva nu se vinde! Am rămas foarte impresionat, de ceea ce am văzut, mai ales de stilul de colorare, combinațiile de culori. Inspirat, am creat câteva benzi desenate în întregime manual, pe hârtie. Toate etapele au fost realizate de mine, inclusiv scenariul.

Până a mă lansa mai mult sau mai puțin ca profesionist, eu desenam gratis și doar pentru mine.

Pe la vârsta de 18 ani am făcut o pauza mare în tot ce ține de artă, fiind convins că ceea ce fac este o adevărată pierdere de timp. Dar de fiecare dată când aveam sub mână o bucată de foaie și un pix, mă opream numai după ce foaia era desenata toată. Un pas important a fost studierea softului Photoshop.

Am învățat să desenez și să colorez digital cu mouse-ul, lucru cu adevărat titanic. Tot în această perioadă am făcut cunoștință cu un om de peste hotare care avea nevoie de desene și anume de benzi desenate alb-negru. Așa a început mica mea carieră neoficială şi deja primeam și bani pentru lucrul care îmi aduce plăcere. Deoarece comenzi erau ceva mai multe, am fost nevoit să cumpăr o tabletă grafică! După câțiva ani de colaborare am început să fiu prea puțin satisfăcut de desenele monocrome.

Datorită faptului că mi-am creat un portofoliu online internațional, am făcut cunoștință cu mulți oameni din USA și alte ţări, astfel diapazonul de clienți s-a mărit. Cam tot atunci am început să fac primele teste de colorare. Nu a fost un drum fără peripeții, încă învăț, încerc stiluri noi și combinații de culori.

 

Eugen_Betivu_VegasDay
Eugeniu Betivu Colorist PC: Știripozitive.eu
Benzi_colorate_de_Eugeniu_Beivu_30
Benzi colorate de Eugeniu Beivu PC: Știripozitive.eu

– Povestește-ne despre personajele tale.

– Primele personaje inventate de mine erau similare cu cele Marvel sau DC, caractere cu puteri extraordinare, dar destul de banale. Cele create mai târziu sunt interesante deja prin slăbiciuni, conflicte de interese, sunt personaje excentrice și dezechilibrate, unde superputerile sunt aspecte de suprafață ale personalității, deja se scot în evidență aspecte psihologice. Scopul la majoritatea personajelor mele este de a-și găsi locul în viață, în grup, de a se cunoaște pe sine însele.

– Ce carte din copilărie îți este cea mai dragă, datorită ilustrațiilor?

– Ce ţine de cărți din copilărie, nu le ţin minte titlurile, dar nu prea îmi plăceau ca stil, deseori culorile erau prea palide, ceea ce nu prea se potrivește pentru cărțile pentru copii.

 

Eugeniu Betivu Colorist (5)
Eugeniu Betivu Colorist PC: Știripozitive.eu

– Comunici cu oamenii din domeniu (alţi ilustratori de comic books) din Moldova sau de peste hotare?

– Din păcate, din Moldova nu cunosc pe nimeni din acest domeniu, aici este o ramură destul de săracă sau practic lipsește. Comunic cu mulți coloriști, ilustratori din SUA, colaborez cu mulți artiști de acolo, deoarece în SUA această industrie este foarte dezvoltată, mai ales că o parte din filmele bazate pe benzi desenate au adunat un box office impresionant. Am colaborat și cu un producător de muzică italian Tafubar, pentru coperta unui CD și cu clienți din Kiev, pentru o revistă de odihnă.

 

Benzi colorate de Eugeniu Bețivu (15)
Benzi colorate de Eugeniu Bețivu PC: Știripozitive.eu

– Ce planuri de viitor ai?

– Vreau să găsesc un loc de muncă stabil, deoarece acum sunt freelancer. Chiar dacă sună straniu, și în acest domeniu este o concurență serioasă. Îmi doresc să ajung în SUA, pentru că acolo aș avea mai multe șanse. O altă posibilitate ar fi să găsesc un job în baza specialității mele în industria alimentară. Bineînțeles că nu aș lăsa coloristica, dar fiind influențat de viață prioritățile se pot schimba radical.

Urmăriți mai jos și un reportaj video cu tânărul colorist:

Sursa: Știripozitive.eu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *