Încă 52 de afaceri investiționale ale moldovenilor migranţi sau ale rudelor acestora vor fi finanțate prin intermediul Programului „PARE 1+1”.
Proiectele investiționale presupun investiții de 29,3 mil. lei, iar suma granturilor solicitate prin intermediul Programului constituie 9 mil- lei. Astfel, un 1 leu solicitat din cadrul „PARE 1+1” va atrage circa 3 lei investiții în economie.
Analiza cererilor de finanțare denotă că lucrătorii migranţi moldoveni îşi investesc economiile acumulate preponderent în agricultură – 20 afaceri (38%), servicii – 16 afaceri (31%); I producere/prelucrare – 13 afaceri (25%), în turism fiind înregistrată o singură cerere.
Majoritatea cererilor au parvenit din mun. Chişinău (19,6%), fiind urmate raioanele Drochia, Orhei, Glodeni – câte 3 afaceri, apoi Străşeni, Ialoveni, Cahul, Criuleni, Hânceşti, Sângerei, Şoldăneşti, Ungheni, Teleneşti – câte 2 afaceri, iar la urmă fiind raioanele Anenii Noi, Barsarabeasca, Cantemir, Călăraşi, Ceadîr-Lunga, Dubăsari, Edineţ, Floreşti, Nisporeni, Ocniţa, Râşcani, Soroca, Ştefan Vodă, Taraclia, Leova – câte 1 întreprindere.
Este important de menționat că 35 de întreprinderi dintre cele 52 înregistrate la Program sunt afaceri nou create, cu o perioadă de activitate mai mică de 12 luni. În cadrul Programului “PARE 1+1” lucrătorii migranţi şi rudele acestora beneficiază de consultanță şi informare privind oportunitățile de dezvoltare a unei afaceri, proiectele desfăşurate pe teritoriul ţării, sursele de finanțare a unui proiect investițional, aspectele legislative ale activităţii antreprenoriale etc.
De asemenea, pentru îmbunatățirea cunoștințelor şi abilităților antreprenoriale, participanții sunt instruiţi în cadrul seminarelor, care sunt derulate pe module cu o durată totală de 50 de ore academice (10 zile lucrătoare) şi includ următoarele tematici: înregistrarea unei afaceri, management, marketing, contabilitate, planificarea afacerii etc.
Programul este desfășurat în baza regulii „1+1”, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul PARE. Suma maximă a finanţării acordată constituie 200 mii lei.