Ultimul de astăzi este Dumitru Colesnicov, care vine cu o istorie interesantă și multe planuri pentru 2014. Mesajul lui a ajuns la noi pe email chiar astăzi, la ora 14:14. Să-i fie cu noroc!
Cel mai mult nu îmi place să scriu. Totuşi, mi-am zis că trebuie să încerc, luând în considerație că niciodată nu-mi voi cumpără o tabletă singur, considerând-o ca pe o chestie costisitoare. Este interesant că am sărbătorit venirea anului 2013 cu totul diferit de alţi ani, iar anul 2013 s-a dovedit a fi cel mai diferit an de toţi ceilalţi. L-am sărbătorit în doi, cu prietena, idee la care am sa revin mai târziu.
La început de an sunt activ, am avut, ca de obicei, diferite activităţi, însă toate fără un sens anume. În iunie am început să lucrez într-un hostel. Uite aici a început schimbarea. Am cunoscut mulți englezi şi americani, printre alte naționalități. Majoritatea dintre ei sunt oarecum paranoici când ajung la noi, dar se pare că asta le şi place. Aici trăiesc stări pe care nu le pot avea acolo de unde vin, chiar dacă se pare că tocmai acolo e mai multă crimă și prostie. Cel puţin aşa zic sondajele ca acesta:
Așa cred americanii că sunt poziționate țările în Europa.
Oricum, rezultatul final e evident şi aşa – nu prea avem crimă, suntem leneşi, nu avem bani de arme, şi nici țigani nu suntem ca să jecmănim. Acest lucru m-a pus pe gânduri… Am ajuns la concluzia că, deocamdată, luând în considerație volumul de oameni care vin în Moldova, procesul de „spălare a petei negre” va fi foarte greu, chiar imposibil. Atunci am înțeles că trebuie să utilizez internetul.
Am povestit această idee unui om , care este un puzzle-maker… Între timp, eu o așteptam pe prietena mea să vină din Bucureşti acasă, pe vară, ca să petrecem timpul împreună. Dar s-a întâmplat ca noi să nu avem prea mult timp nici în această vara, fapt care a dus la ruperea relaţiei noastre. Eu eram foarte supărat pe ea fiindcă aceasta „acorda mai multă atenție altor activități, decât mie”, iar ea era supărată pe mine pentru că eram supărat pe ea… Cunoscută situaţie. În acest an am înţeles că egoismul cu care atât de mult mă mândream, ştiu cum sună, are şi el părţile sale negative, şi ar trebui să învăţ să fiu egoist la nevoie, adică în momentul în care cineva încearcă să profite de mine. Relaţia însă a suferit un impact grav. În septembrie, m-am pornit la un curs de meditaţie în munţii din România.
M-am pornit , dar nu am ajuns. Am avut nişte probleme pe drum şi am ajuns într-un spital în Cluj-Napoca. Şi, vorba ceea, „nu dejiaba se întâmplă tăt ci s-ntâmplă”… Acest oraş a influenţat foarte mult părerea mea despre egoism. În Cluj, am văzut oameni foarte de buni la inimă, care te ajută cu tot ce pot. Vă spun doar trei cazuri mai memorabile, dar în general, în Cluj, toţi sunt foarte prietenoşi şi buni. Dacă trăiești acolo, se pare că poţi uita de noţiunea de ceartă.
Primul caz: Taximetristul care m-a dus la spital fără să îmi ia un ban, şi m-a ajutat să urc până la etajul necesar.
Al doilea: Un om care, la întrebarea „Cunoaşteţi un hostel până în 50-60 de ron?”, a răspuns cu nu, cunosc unul de 90” şi a scos 50 de roni din buzunar.
Al treilea: Un fost deputat care m-a luat până în Albă-Iulia, nu mi-a luat bani şi a fost foarte prietenos şi vorbăreţ, cu sfaturi foarte bune.
Am ajuns în Bucureşti nu fără peripeţii. Șoferul care m-a luat până la Bucureşti, la vreo 30 de km până la destinație, a oprit, a închis cabina şi a zis „ieşi din maşină fără bani, sau bătut şi fără bani”…
… Am hotărât să nu risc, i-am dat toţi 50 de euro pe care îi mai aveam. Am ieşit şi am resimţit frigul care m-a alungat din Bucureşti deodată. Taximetristul, care, din fericire, nu ştiu ce caută la 30 de km de la Bucureşti, nu doar mi-a luat mai mult cu 5 roni, dar şi m-a înconjurat bine că să ridice preţul (în România, ei merg doar pe taxometru). Banii i-am luat de la prietena mea, când am ajuns. Dar nu m-am dezamăgit prea mult, am mers două zile cu chitara la metrou şi am recuperat banii, ba chiar mai mult. Am cumpărat şi corzi pentru chitara care mi-a fost împrumutată de Cristi Popescu, un român pentru care aş veni în Bucureşti, că să beau o bere cu el.
Şi, în pofida acestor hopuri emoţionale, am reuşit să stric şi mai mult relaţia mea cu Cristina. Am ajuns acasă cu o despărţire. Dar nu am realizat acest fapt, decât după o săptămâna, atât de mult mă influenţat Clujul.
Între timp, „puzzel-makerul” a adunat diferite idei şi le-a închegat în ceva care ar fi scheletul unui puzzle. El a colaborat cu un arhitect şi au ajuns la ideea construcţiei unei Clepsidre de 12 metri în Chișinău, care să între în cartea recordurilor.
Acest monument ar simboliza pentru moldoveni ideea că nu trebuie să fim leneşi, pentru că timpul trece şi viaţa trebuie trăită la maxim. Durata scurgerii ar fi de doi ani, un timp perfect pentru a stabili un scop, şi de a îl îndeplini în acest timp (a face un copil, a construi o casă, a iniția un business ș.a.m.d.).
Tudor a venit cu o altă idee foarte bună, pe tema promovării, alte metodel clare, precum fonduri și Indiegogo. A fost creat un site care are scopul de a deveni o carte de vizită a Republicii Moldova în viitor, care va antrena locuitorii întregii ţări. Fiecare om va putea contribui cu poze, texte care ar construi imaginea țării noastre. Pentru ca să fie şi mai interesant, site-ul conţine concursuri cu premii generoase oferite de grupul partenerilor noştri, care creşte în fiecare zi. Faptul că am participat şi eu cu o piesă în acest puzzle m-a convins că trebui să mă implic şi mai mult. Astfel, am putut să îmi alung gândurile de la despărţire şi să mă ocup de ceva care s-a dovedit a fi foarte interesant pentru mine.
În acest timp am descoperit o companie care se ocupă cu dezvoltarea unor proiecte inovatoare în domeniul construcției în Moldova. Este vorba despre o companie care importă materiale geosintetice în ţară, pentru a construi drumuri mai bune, terasamente împotriva alunecărilor de teren şi împotriva revărsării apelor. Aceste materiale scad costurile şi ridică duritatea construcțiilor enumerate. Am încercat să mă angajez şi am reuşit. Am început lucrul la un proiect în satul Nemteni, de lângă Leuşeni. Toate aceste succese pe plan profesional, m-au făcut să tind și spre succes pe plan emoţional. Astfel am convins-o pe prietena mea că am înţeles greşeala mea, pe care acum mi-e scârbă să o repet. A fost greu pentru că m-a blocat pe Facebook şi nu ştiam e-mailul ei nou, iar la telefon nu-mi răspundea. Până la urmă, a cedat și a răspuns. Am cerut şi e-mailul ei şi am început corespondenţa prin e-mail. Prin argumente şi insistenţă, am recucerit-o.
Acum aş fi vrut foarte mult să petrecem şi acest An Nou împreună, dar ştiu că nu va fi în ţară. Aceasta, însă, nu mă opreşte să cred în faptul că revelionul 2012-2013 petrecut împreună ne va da puteri şi înţelegere pentru 2014. 2014 este un an în care am multe aşteptări din cauza celor două idei fixe pe care le iubesc: Clepsidra şi Cristina.
