Joi se va decide limba de stat: Moldoveneasca sau Româna

IMG_9872

Pe 5 decembrie curent se va examina sesizarea privind interpretarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova.

Sesizarea care a fost înaintată de Partidul Liberal și Partidul Liberal Reformator cu privire la interpretarea articolului 13 din Constituție, care se referă la limba de stat, va fi examinată în ședința de joi, 5 decembrie, a Curții Constituționale.

Reamintim că în articolul 13 a Constituției este stipulat că limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine.

Liberalii-reformatori solicită echivalarea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”, invocând faptul că ultima este „în exclusivitate valabilă din punct de vedere științific” și că este aplicată în domeniul educational și științific din Republica Moldova.

Partidul Liberal consideră că articolul 13 din Constituție contravine Declarației de Independență, document de care trebuia să se țină cont atunci când a fost adoptată Legea Supremă, ei susțin că Declarația este primul document care denumește corect limba vorbită de majoritatea populației ca cea română.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *