Străinii cu vize Schengen pot sta în România fără viză 90 de zile

_50497895_010883776-1
Foto:PC: AFP

Străinii posesori de vize Schengen ar putea intra și rămâne în România, fără obligativitatea unei vize românești de intrare, pentru maximum 90 de zile în șase luni, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat în dezbatere publică, informează Mediafax.

În proiect se menționează că adoptarea actului este necesară dat fiind că actualul context impune adoptarea stringentă a tuturor măsurilor adecvate, menite să asigure premise pentru creșterea economică a României, având în vedere potențialul turistic, investițional, al mediului de afaceri, al celui universitar și științific din România, care pot fi valorificate în plan economic prin atragerea turiștilor, investitorilor, oamenilor de afaceri, cercetătorilor și studenților străini.

Proiectul prevede ca străinii aflați în posesia unor vize uniforme, valabile pentru două sau multiple intrări, a unor vize de lungă ședere sau a unor permise de ședere eliberate de state Schengen, pot intra și rămâne pe teritoriul României, pentru o perioadă ce nu poate depăși 90 de zile în orice interval de 180 de zile, fără obligativitatea obținerii unei vize de intrare.

De asemenea, proiectul prevede că pentru prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, persoanele trebuie să îndeplinească condiția prealabilă de obținere a unei vize de lungă ședere.

Se preconizează că prezenta modificare legislativă va atrage o diminuare nesemnificativă a cererilor de viză depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare române din străinătate, până la aderarea la Spațiul Schengen, precum și o creștere a afluxului de străini proveniți din state terțe față de Uniunea Europeană, care călătoresc în România, în principal în interes de afaceri sau turistic.

Sursa: hotnews

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *