Caracterul fiecărei persoane poate fi influenţat, printre altele şi de ziua săptămânii în care ne-am născut.
Cele şapte zile ale săptămânii sunt denumite după Soare, Lună şi alte cinci planete: Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn şi Soare – fiecare planetă guvernează o zi şi implicit existenţa celor născuţi în acea zi, scrie ONE.ro
Aşadar, iată cum îţi influenţează planeta domninantă a zilei în care te-ai născut caracteristicile personale:
Luni
După cum se poate intuit ziua de luni este guvernată de Lună – dacă te-ai născut în această zi eşti o persoană curajoasă, îndrăzneaţă, lipsă de temeri. Pentru mulţi, uneori curajul tău poate fi nebunie curată, dar tu ştii să muţi munţii din loc şi chiar îi muţi dacă asta înseamnă să-ţi îndeplineşti visele. În plus, adori să trăieşti printre oameni importanţi, de la care ai ce să înveţi şi care să aibă aceleaşi gusturi rafinate ca ale tale. Deşi ai o fire jovială, blândă, optimistă, există riscul să-ţi faci numeroşi duşmani pentru că eşti foarte pretenţios din fire. Femeile care s-au născut lunea sunt foarte iubitoare şi sensibile, devin mame foarte bune şi sunt capabile să facă sacrificii şi să accepte compromisuri pentru cei dragi.
Marţi
Planeta care guvernează ziua de marţi, Marte îi influenţează pe toţi cei născuţi în această zi cu precădere în ceea ce priveşte atitudinea lor de luptători. Toţi cei născuţi marţea sunt profesionişti buni, nu cedeaza niciodată în faţa problemelor, luptând chiar şi pentru cea mai mică miză până la capăt. Aceşti oameni iubesc călătoriile, libertatea şi urăsc monotonia sau repetabilitatea. Iubesc cu intensitate, dar sunt foarte greu de păstrat în relaţii de lungă durată pentru că sunt mereu în căutare de ceva special. Tot cei născuţi marţea se vor dezvolta mult mai bine în medii externe, în locuri noi decât în spaţii familiare.
Aspectul mai puţin pozitiv al caracterului celor născuţi marţea ţine de impulsivitate: iau de multe ori decizii la foc automat, bazate pe sentimente puternice şi mai puţin pe raţiune şi analiză logică. Uneori devin agresivi şi se manifestă uşor deplasat în raport cu ceilalţi, iar asta se întâmplă mai ales atunci când cred că sunt răniţi sau atacaţi.
Miercuri
Dacă te-ai născut miercuri, Mercur îţi generează o sete continuă de cunoaştere – viaţa ta trebuie să fie condimentată cu tot felul de informaţii şi activităţi, indiferent în ce domeniu. Iubeşti să ştii, să afli, să descoperi. Iubeşti sinceritatea şi stabilitatea, nu crezi în focuri aprinse rapid, ci trăieşti după principii lente, dar sigure.
Asta nu înseamnă că nu eşti profund sau extrem de senzual, doar că eşti mai degrabă genul de persoană raţională, cu gândire analititcă şi care rezolvă totul prin comunicare. De obicei, cei care s-au născut în această zi dau dovadă de o mare generozitate, uneori exagerată (oarecum în contradictoriu cu tendinţa de a spune chiar şi cele mai dureroase adevăruri în faţă, fără resentimente).
Joi
Despre cei născuţi într-o zi de joi, se spune că sunt foarte norocoşi, ba chiar sunt protejaţi astral pe tot parcursul vieţii (de planeta Jupiter). Aşadar, dacă te-ai născut joia, vei beneficia de toate premisele pentru a deveni un om de succes: profesional îşi vei contura o personalitate puternică bazată pe informaţii şi cunoştinţe din toate domeniile. Nu vei avea niciodată probleme sau lispuri prea mari.
Mai mult, gândirea deschisă şi concepţiile moderne te vor ajuta să-ţi deschizi singur orizonturi spectaculoase. Cu toate astea, există două caracteristici care te avantajează ceva mai puţin: tendinţa de a te grăbi când te îndrăgosteşti (de a deveni nerăbdător) şi dificultatea cu care oferi credit celor din jur.
Deşi eşti altruist şi corect, sunt puţini oameni care ajung la sufletul tău cu adevărat – ai puţini prieteni, iar dacă cei din jurul tău te dezamăgesc, e posibil să nu-i mai ierţi niciodată. Pe de altă parte, starea ta naturală este cea în care te simţi independent şi liber, tocmai de aceea limitele sau restricţiile te determină să reacţionezi impetuos.
Vineri
Despre cei născuţi vinerea se crede că sunt romantici şi visători incurabili. Iubesc tot ce e frumos, apreciază arta, se remarcă din mulţime prin sensibilitate şi tandreţe. Pe de altă parte, se spune că dacă te-ai născut vinerea, vei cunoaşte fericirea abia în a doua paret a vieţii, după ce te vei maturiza.
Adori să ai grijă de ceilalţi, îţi vei dedica mare parte din timp scopurilor de caritate, organizaţiilor de binefacere. Afectivitatea şi frumuseţea sunt cele două coordonate care îţi vor defini viaţa, atât cea personală, cât şi profesională.
Deşi cu cei dragi eşti foarte afectuos, loial şţi corect, se prea poate să fii pentru foarte mulţi o persoană opacă, greu de descifrat, nepăsătoare, indiferentă. Un aspect negative al caracterului tău poate fi faptul că te enervezi repede şi din motive banale… îţi trece, totuşi, la fel de repede.
Sâmbătă
Ziua de sâmbătă este guvernată de Saturn, tocmai de aceea cei născuţi în această zi sunt consideraţi a fi foarte buni, afectuoşi cu cei din families au cu cei pe care ăi iubesc şi foarte aroganţi cu toţi ceilalţi. Uşor misterior, chiar secretos, cel născut sâmbăta te faci greu înţeles de cei din jur, spui foarte rar te iubesc sau cuvinte de apreciere – îţi pui o mască dură în spatele căreia se ascunde o mare de emotivitate şi sensibilitate.
Iubeşti independenţa, îţi place să te afli, măcar din când în când, printre oameni şi să socializezi, cucerindu-i de cele mai multe ori prin inteligenţă. Deşi trăieşti după propriile cutume, celorlalţi nu prea le laşi libertate de mişcare şi devii de multe ori răutăcios în preajma lor. Asta până îţi găseşti echilibrul…
Duminică
Pentru că Soarele guvernează ziua de duminică, eşti jovial, sincer, vesel, vorbăreţ, încrezător în forţele proprii. Oamenii îşi doresc compania ta, mai ales că, spre deosebire de mulţi, eşi un om de cuvânt, care duce mereu la bun sfârşit ceea ce îşi propune sau afirmă.
De obicei, eşti în centrul atenţiei şi pe plan profesional, unde ocupi posturi de conducere care îţi scot în evidenţă abilităţile de lider. Deşi eşti protector cu cei din jurul tău, există momente în care devii foarte impulsiv şi te exteriorizezi vulcanic. Cu toate astea, momentele de supărare îţi trec la fel de repede precum apar.