Aplică pentru a fi unul din câștigătorii Bursei de Merit 2013

3
Foto:Studenții ce au primit Bursa de Merit 2010 PC: ulim.md

Centrul de Informaţii Universitare anunţă concursul Burse de Merit – 2013 pentru cei mai buni studenţi ai ţării, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al Сompaniei Orange Moldova.

Cei mai buni studenţi şi masteranzi vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12000 lei fiecare. Studenţii de la ultimul an de studii (ciclul licenţă) vor beneficia de până la 35 de burse, iar pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii (ciclul masterat) sunt disponibile până la 15 burse.

Conform comunicatului Centrului de Informații Universitare, la concurs pot participa:

# Cetăţeni şi rezidenţi ai RM, cu vârsta maximă de 30 ani,
# Studenţi de la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul licenţă – anul absolvirii 2014),
# Studenţii – masteranzi, de la primul an de studii (cu frecvenţă la zi, care şi-au continuat studiile de masterat imediat după absolvirea ciclului licenţă),
# Studenți de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile universitare din RM, având media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani.

Nu sunt eligibili programului Burse de Merit – 2013:

# Studenţii, care au beneficiat/beneficiază de burse în cadrul altor concursuri, anunţate în anul calendaristic 2013;
# Studenţii care au absolvit un ciclu licenţă şi/sau masterat şi, la moment, urmează o a doua licenţă sau un al doilea masterat;
# Studenţii, care au beneficiat de burse de merit în ediţia 2012 a concursului.

Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse şi a unui test de cultură generală. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi Independenţi.

Participanţii la concurs vor prezenta într-un plic transparent (folie), formularul de înscriere la program, inclusiv următoarele documente:

# Curriculum Vitae – se prezintă în format european sau american;
# Certificat sau adeverinţă – care confirmă înmatricularea în ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, cu referinţă la studenţi) şi, în primul an de studii (cu frecvenţă la zi, cu referinţă la studenţii masteranzi);
# Certificat academic – se prezintă de către studenţii de la ultimul an de studii. Certificatul trebuie să fie vizat de către decanatul facultăţii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru şi a mediei generale pentru întreaga perioadă de studii;
#Diploma de licenţă, inclusiv suplimentul la diplomă – se prezintă de către studenţii masteranzi în original şi copii xerox de pe acestea. În cazul în care nu este posibil de a prezenta originalul diplomei şi a suplimentului, se prezintă copii ale acestora autentificate notarial;
# O scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic care cunoaşte activitatea studentului. Scrisoarea trebuie să fie semnată de profesor şi ştampilată la serviciul personal/ decanat/ catedra facultăţii din cadrul universităţii;
# Dovezi ale activităţii curriculare (punct obligatoriu) diplome/certificate/altele ce ţin de domeniul de studii şi, care confirmă participarea la conferinţe, seminare ştiinţifice, concursuri, olimpiade studenţeşti etc. Se prezintă în original şi copii xerox de pe acestea, pentru perioada ultimilor doi ani de studii compleţi. De asemenea, dacă este cazul, se prezintă publicaţii, articole, lucrări ştiinţifice sau literare, pentru ultimii doi ani de studii compleţi. Publicarea lucrărilor va fi confirmată prin copii xerox a copertei, cuprinsului tipăriturii şi a primilor două pagini a materialului scris. Pentru lucrările mai mari de două pagini se prezintă, suplimentar, şi un rezumat scurt al lucrării;
# Dovezi ale activităţii extracurriculare (opţional) diplome/certificate/altele ce ţin de activitatea studentului în afara programului de studii (ex.: desfăşurarea activităţii de voluntariat). Se prezintă în original şi copii xerox de pe acestea, pentru perioada ultimilor doi ani de studii compleţi;
# Copie xerox a buletinului de identitate a candidatului, inclusiv a fişei de însoţire;
# Declaraţie de veridicitate (face parte din formularul de aplicare);
# Studenţii cu dizabilităţi şi/sau orfani vor anexa actele doveditoare, eliberate de către instanţele împuternicite.

Data limită de depunere a actelor este 16 decembrie 2013.

Pentru informaţii suplimentare vă puteți adresa la sediul Centrului de Informaţii Universitare din str. Puşkin 16, sau la nr. de  telefon: (022) 221172, 221167.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *