După ce anterior o companie de cafea austriacă a umplut metroul din București cu versuri, ieri, 25 octombrie, aceasta a dat clienților săi o cafea în schimbul unei poezii.
În 80 de cafenele din România, oamenii au putut plăti cu versuri pentru cafeaua comandată. Mesele cafenelelor au fost pregătite cu șervetele speciale și creioane micuțe, numai bune de compus, visat și băut o cafea. Toate versurile vor fi apoi adunate și puse la păstrare pentru un proiect viitor, încă nedezvăluit de organizatorii campaniei.
“Într-o lume condusa de bani și putere financiară, am ales să demonstrăm ca poezia are influența chiar și asupra lor. Dacă o poezie poate schimba lumea, acum ea poate să iți achite o cafea. Un gest simbolic ce monetizează forța poeziei“, au menționat organizatorii campaniei.
Inițiativa vine în continuarea activării organizate de compania austriacă de cafea la metrou acum aproape trei săptămâni, când o parte dintre trenuri au circulat timp de două zile tapetate cu post-it-uri cu versuri.