Anna Lesko și Pavel Stratan au lansat videoclipul piesei „Leagănă barca”

1381588_213909098789594_817535718_n
Foto:Pavel Stratan și Ana Lesko PC: Perfecte.ro

Cei doi basarabeni, Anna Lesko și Pavel Stratan au lansat ieri, 21 octombrie, videoclipul piesei “Leagănă barca”, semnat de regizorul român Alex Ceaușu.

Piesa vorbește de iubire la malul mării, iar Pavel apare în postura de rapper, prima apariție de acest gen a solistului.

Filmarea acestui videoclip a fost o experiență unică. Timp de aproximativ o săptămână cât au durat filmările am avut parte de o producție deosebită, fiind incluse chiar și locomotive, vagoane, filmări aeriene, diferite macarale, participând peste 150 de oameni. Este primul videoclip când neintenționat am dat emoții echipei. Ne-am programat filmarea trenurilor trei ore, dar am ajuns să filmăm zece. Am avut două locomotive identice, echipa a filmat-o pe cea în care eu nu mă aflam… După ce m-au căutat încă o oră, m-au găsit dormind în cealaltă locomotivă. Eu am stat, am așteptat iar apoi, din cauza oboselii, am adormit. Am fost trezită de urletele și țipetele celor care mă căutau cu lanternele. Cu toate acestea sunt foarte mândră de rezultat și abia aștept părerile voastre.” a povestit Anna Lesko.

Ascultă și tu piesa mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *