Statele Unite doresc să convingă Siria să poarte discuții

APTOPIX Mideast Syria
Foto:Siria PC: lostiempos.com

Statele Unite încearcă să convingă un grup cheie al opoziției siriene să își reanalizeze decizia de a nu participa la conferința internațională de pace programată pentru mijlocul lunii noiembrie, a declarat marți diplomația americană.

Duminică, Consiliul Național Sirian, cel mai important grup al opoziției siriene, a declarat că nu va lua parte la această conferință denumită Geneva-2, dând o lovitură serioasă credibilității acestor negocieri convocate de americani și ruși. “Au fost o mulțime de suișuri și coborâșuri în acest proces. Și acest lucru nu este surprinzător având în vedere situația de pe teren”, a constatat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki . “Dar noi continuăm să insistăm ca opoziția siriană să fie reprezentată la conferința” Geneva-2, a adăugat ea, într-un briefing de presă.

Șeful CNS, Georges Sabra, și-a justificat decizia prin suferințele îndurate de populație într-un conflict ce a făcut peste 100.000 de morți din martie 2011, potrivit ONU.

Dar purtătorul de cuvânt al diplomației americane a subliniat că participarea opoziției la negocierile de pace este “crucială”, reamintind că “singura opțiune de a pune capăt acestui război civil este o soluție politică”.

Geneva-2 ar trebui să reia marile linii ale unui acord internațional privind o tranziție politică în Siria, semnat la 30 iunie 2012 la Geneva dar niciodată aplicat.

Sursa: Agerpres

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *