Cercetătorii Martin Karplus, Michael Levitt şi Arieh Warshel au câştigat Premiul Nobel pentru Chimie 2013, a anunţat, marţi, la Stockholm, Academia regală suedeză.
Cei trei cercetători au fost recompensaţi “pentru dezvoltarea modelelor multiscalare aplicabile în cazul sistemelor chimice complexe”, a precizat Comitetul Nobel.
Din 1901 până în 2012 au fost decernate 104 premii pentru Chimie, dintre care 63 au fost acordate unei singure persoane, aminteşte nobelprize.org.
Arieh Warshel, Michael Levitt, Martin Karplus PC: nobelprize.orgPână acum, patru femei au primit premiul pentru cercetările lor în domeniul chimiei. Un singur cercetător, Frederick Sanger, a primit premiul pentru Chimie de două ori, în 1958 şi 1980.
Cel mai tânăr laureat al premiului pentru Chimie, Frederic Joliot, avea în 1935, când l-a primit, 35 de ani, iar cel mai vârstnic a fost John B. Fenn – 85 de ani în 2002, când a fost recompensat. Vârsta medie a câştigătorilor premiului Nobel în domeniul Chimiei la momentul când au primit cea mai preţioasă recunoaştere internaţională este de 57 de ani.
Premiul Nobel pentru literatura va fi atribuit joi. Laureații vor primi câte o medalie din aur și un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 930.000 de euro), care poate fi împărțit între cel mult trei câștigători pe fiecare categorie.