Concurs de fotografie “aRtitudine împotriva traficului de fiinţe umane”

human-trafficking-chain
Foto:Concurs de fotografie PC: dmpdc.md

Tinerii din R. Moldova sunt invitați să participe la Concursul Foto cu genericul „aRtitudine împotriva traficului de ființe umane”. Concursul se desfășoară în contextul Campaniei Naţionale „Săptămâna AntiTrafic” care îşi va realiza activitățile în perioada 15-20 octombrie 2013.

Scopul concursului îl constituie excluderea stigmei şi a discriminării, în vederea integrării sociale reușite a persoanelor traficate.

Condițiile de desfăşurare a concursului:

#1. La concurs sunt încurajați să participe tineri cu vârste cuprinse între 16 – 30 ani;
#2. Lucrările prezentate la concurs urmează să reflecte opiniile şi sugestiile tinerilor, privind susținerea şi incluziunea socială a victimelor TFU, abilitarea acestora pentru o viață independentă.
#3. Pozele urmează să redea mesaje pozitive, care să simbolizeze integrarea victimelor traficului de ființe umane în societate.
#4. Un participant se poate înscrie în concurs cu 1- 3 fotografii.

Se acceptă fotografiile :

#1. Color sau alb-negru;
#2. Cu o rezoluție nu mai mică de 10 megapixeli;

Materialele prezentate vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

#1. Încadrare în tema concursului (capacitatea de transmitere al mesajului);
#2. Creativitate şi originalitate;
#3. Calitate artistică/tehnică;

Lucrările vor fi apreciate de către comisia organizatorică, în frunte cu renumitul fotograf – Roman Rybaleov. În final vor fi selectate 25 de lucrări, care vor fi expuse în cadrul expoziţiei care va fi organizată în perioada 15-20 octombrie curent.

5 fotografii cele mai rezşite vor fi premiate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, iar 12 fotografii din cele 25 vor fi incluse în paginile calendarului tematic pentru anul 2014.

Dosarul participantului va cuprinde: lucrările foto, însoţite de o descriere succintă a mesajului, CV-ul participantului şi copia buletinului de identitate.

Materialele urmează a fi prezentate până în data de 7 octombrie 2013 la adresa:

Secretariatul Permanent al CN CTFU
MD-2033, Republica Moldova
or. Chişinău, Casa Guvernului
str. Piaţa Marii Adunări Naţionale nr.1, bir. 509

şi la adresele de email:
antitrafic@gov.md
maria.raileanu@mts.gov.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *