Recomandări: Ce filme să privești la început de septembrie

collage movie

Pentru acest început de toamnă ți-am pregătit cele mai romantice filme. Istorii de dragoste și lecții de viață care te vor pregăti mai bine pentru sezonul frunzelor și ceaiului.

Colaj #diez

# 1 ”Beautiful lies”, director: Pierre Salvadori, durata: 105 minute, 2010

Filmul perfect pentru a da start unui maraton de toamnă plin de romantism, mai ales că protagonista este mult îndrăgita Audrey Tautou. În ”Frumoasele minciuni” ea încearcă să de-a un suflu proaspăt în viața mamei sale, trimițându-i o scrisoare de dragoste, plină de pasiune, pe care o primește în anonimat. Autorul cuvintelor pasionale este Jean (Sami Bouajila) care se îndrăgostește peste cap de Emilie și care pare confuz de la atâta atenție din partea mamei, și nu a fiicei. Așa că pentru începutul lunii septembrie îți recomandăm istoria unui triunghi amoros, cu ”happy end”.

Colaj #diez

# 2 ”Manolete”, director: Menno Meyjes, durata: 170 minute, 2011

Istoriile de dragoste continuă, doar că de data aceasta venim cu o sugestie plină de dramatism, așa cum numai cei cu sânge fierbinte pot iubi. Filmul este insipirat din viața toreadorului spaniol Manuel Laureano Rodríguez Sánchez, zis și Manolete. Rolul acestuia este jucat de Adrien Brody, iar ”mamita”, cea pentru care respiră toreadorul, pentru care iese de fiecare dată să se lupte, este nimeni alta decât Penelope Cruz. Un film istoric despre timpuri și practici cu care se luptă apărătorii drepturilor animalelor. ”Manolete” ne prezintă nu doar viața unui toreador, dar toate greutățile și bucuriile care au alcătuit viața scurtă a unuia din cei mai curajoși eroi ai Spaniei.

Colaj #diez

# 3 ”Gran Torino”, director: Clint Eastwood, durata: 116 minute, 2008

Un film pentru cei care nu au uitat filmele cu Clint Eastwood, când acesta era un tânăr cowboy prin stepele americane, gata să pedepsească pe toți răufăcătorii. ”Gran Torino” este un film care respectă cele mai vechi tradiții ale filmelor în care lecțiile de viață sunt însoțite de un final tragic și lacrimi. Veteranul Kowalski pe care-l joacă Eastwood este obosit de familia lui, care ține una și bună că locul lui este la un azil de bătrâni, vrea să ”revoluționeze” mica lui mahala, care se luptă cu problemele unei Americi, ascunse de media: sărăcie, bande de criminali, ură etnică, etc. Și pentru cei împătimiți de cai putere se va găsi un punct de atracție în film: un Gran Torino dn 1972, mașina lui Eastwood, care într-un final ajunge moștenire, în mâinile tânărului Hmong.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *