30.000 euro de la FC Barcelona pentru o noapte cu metroul

IMG_3560
Foto:30 000 de euro pentru prelungirea programului metroului. PC: commons.wikimedia.org

FC Barcelona a anunţat că a ajuns la un acord cu primăria din Barcelona, conform căruia va plăti în mod excepţional 30 000 de euro pentru prelungirea programului metroului în data de 28 august, când în oraşul catalan se va disputa manşa secundă a Supercupei Spaniei.

“FC Barcelona şi primăria din Barcelona au ajuns la un acord pentru garantarea existenţei transportului public pentru Supercupa Spaniei la fotbal, meci care va avea loc miercuri, 28 august, cu începere de la ora 23:00. Acordul prevede că FC Barcelona va avea o contribuţie cu caracter excepţional de 30.000 de euro, care va ajuta la acoperirea costurilor pentru prelungirea programului metroului, astfel încât persoanele care pleacă de pe Camp Nou să poată ajunge acasă cu metroul.”, se arată pe site-ul clubului din Barcelona.

Gruparea catalană a menţionat că municipalitatea din Barcelona a cerut federaţiei spaniole să programeze partida la o oră mai rezonabilă, însă nu a primit un răspuns. “FC Barcelona nu are nicio competenţă în desemnarea orelor de disputare a meciurilor. Însă, având în vedere problemele pe care le-ar fi putut avea fanii din cauza orei târzii, a încercat să găsească o soluţie pentru a răspunde necesităţii de a avea transport public şi după ora obişnuită stabilită de primăria din Barcelona.”, adaugă site-ul FC Barcelona.

Supercupa Spaniei, între FC Barcelona și Atletico Madrid, se va disputa în dublă mașă, amble partide urmând să fie transmise în direct de Digi Sport 2. Miercuri, 21 august are loc turul, la Madrid, iar după o săptămână, returul, la Barcelona. Ambele jocuri vor începe la ora 24:00.

Sursa: digisport.ro

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *