Moldoveanca Rodica Miron pe coperta revistei Playboy România din septembrie

rodica
Foto:Rodica Miron, cetățean al Republicii Moldova din revista Playboy PC: plyaboy.ro

Rodica Miron pe când avea 16 ani a plecat în România cu bursa oferită de România, acum a apărut în revista Playboy. Vedeți mai jos un interviu cu Rodica realizat de Playboy România.

Ai venit din Republica Moldova în România, singură, la 16 ani, cu o bursă de studii. Cum de te-au lăsat părinţii să pleci aşa?

Relaţia cu părinţii mei este una bazată pe dragoste şi încredere, iar ei m-au susţinut tot timpul în tot ce-am vrut să fac. Îmi doream foarte mult să obţin acea bursă de studii, chiar dacă urma să-mi fie greu, aşa că nu am renunţat. În viaţă, tot timpul o să întâlneşti două drumuri, unul greu şi altul uşor. Eu l-am ales de la început pe cel greu, fiind sigură că la capătul lui începe cel uşor.

Care au fost cele mai mari tâmpenii pe care le-ai făcut pe-atunci, când ai scăpat singură în altă ţară?

La vârsta de 16 ani, când m-am trezit singură în Bucureşti, unica mea grijă a fost să le demonstrez părinţilor că sunt capabilă să mă descurc singură. Astfel, m-am concentrat mai mult pe învăţătură şi perfecţionarea limbii române, ieşirile în club şi distracţiile rămânând o temă tabu pentru mine. Din acest motiv, participarea la concursul de Miss Boboc, pe care l-am câştigat, era considerată pentru mine, în perioada aia, cea mai mare tâmpenie pe care am putut s-o fac.

Ai ajuns în atenţia publică în calitate de iubită a diverşi bărbaţi, înainte de a demonstra că poţi mai mult. Cum te-ai împăcat cu statutul acesta, în paralel cu încercarea ta de a reuşi mai mult pe cont propriu?

Fiind independentă de mică, am învăţat că viaţa îţi oferă surprize, atât plăcute, cât şi mai puţin plăcute, făcându-mă mai puternică. Drept dovadă, asocierea m-a ambiţio­nat să mă perfecţionez şi mai mult, ca să demonstrez că singurele motive de succes sunt propriile mele calităţi.

O poză din pictorialul de pe Playboy PC: playboy românia
O poză din pictorialul de pe Playboy PC: playboy românia

Care a fost cel mai mare număr de bărbaţi care ţi-au făcut curte?

Mereu am fost înconjurată de atenţia bărbaţilor, amici, prieteni, colegi, şi mereu am încercat să păstrez relaţia la nivelul corespunzător. Din acest motiv mi-e greu să răspund la întrebare, fiindcă numărul real nu a fost vizibil niciodată.

S-au bătut vreodată doi bărbaţi pentru tine?

Se zice că ruşii pot fi bărbaţi violenţi când vine vorba despre femei. Cred că bătaia cea mai serioasă care a fost din cauza mea s-a întâmplat în copilărie, înainte de a veni în România. Eram la şcoală, în pauză, când unul din băieţii cu care flirtam s-a trezit cu un mare pumn în faţă de la un alt băiat care îmi făcea curte de ceva timp. A urmat un schimb de replici şi palme de nedescris.

Da, cam aprigi ruşii ăştia… Tu, până la urmă, ce preferi, ruşii sau românii?

Îmi plac bărbaţii ruşi, pentru că ştiu să lupte pentru o femeie, dar şi cei de aici au ceva special.

Ţi-ar plăcea să administrezi vreun busi­ness, având în vedere că ai studiat afacerile în facultate?

Mi-ar plăcea, dar depinde ce afacere. Cred că printre preferinţele mele s-ar număra ceva din domeniul construcţiilor, arhitecturii.

Dar o relaţie cum o administrezi?

Există un ghid pentru asta?! Nu am auzit de aşa ceva încă… Fiecare relaţie, ca şi fiecare persoană, este unică în felul ei, deci nu poţi aplica nişte tipare.

Pentru cei curioși dacă sânii ei sunt adevărați sau nu, am găsit răspunsul pe spy.ro:

”Rodica are implanturi cu dimensiuni mari, dar bine proporționate în raport cu toracele și cu înălțimea. Forma silicoanelor este foarte aproape de cea naturală. Singura problemă a acestor implanturi mari poate fi apariția complicațiilor pe termen lung, lăsarea prematură a sânilor, palparea marginilor implantului prin piele, etc”

Coperta revistei Playboy din septembrie PC: playboy.ro
Coperta revistei Playboy din septembrie 2012 PC: playboy.ro

Sursa și mai multe poze puteți vedea pe: Playboy.ro

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *