Turiştii vor putea vizita Cetatea Soroca de pe data de 18 mai 2014

soroca2
Foto:Costul total al proiectului de reconstrucţie este de 3 milioane de euro, bani europeni. PC: literaturasiarta.md

Cetatea Sorocii îşi închide uşile pentru turişti începând cu luni, 12 august. Edificiul va intra în lucrări de reconstrucţie, care vor fi efectuate de o echipă de specialişti din Iaşi, România.

Solicitat de IPN, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Soroca, Nicolae Bulat, a menţionat că vineri, 9 august, a fost semnat contractul cu firma din Iaşi, care s-a ocupat de lucrările de reconstrucţie a Cetăţii Neamţ, România. Firma intră în drept să efectueze lucrările de reconstrucţie, iar de luni uşile muzeului vor fi închise. Conform caietului de sarcini, lucrările vor dura 6 luni, iar redeschiderea Cetăţii Soroca pentru turişti este preconizată pentru 18 mai, 2014.

Nicolae Bulat a specificat că lucrările de reconstrucţie vor presupune restaurarea parţială a galeriilor de circulaţie şi de depozitare din interiorul Cetăţii. În afară edificiului se va lucra la amenajarea spaţiului aferent prin pavare cu piatră de Cosăuţi, ca pe vremuri, şi restaurarea aleilor din parc. Va fi construit şi un veceu public, pentru că din 1978, de când a fost deschisă Cetatea pentru vizitatori, lipsa acestuia a reprezentat o adevărată problemă. Totodată, vor fi construite buticuri de suvenire pentru vizitatori, iar acest lucru va duce la dezvoltarea unei ramuri de producere a suvenirurilor de către meşterii populari soroceni.

Nicolae Bulat a mai spus că o parte semnificativă din bani va fi utilizată pentru reconstrucţia drumului de acces spre Cetatea Sorocii, care va cuprinde tronsonul de la intrarea în oraş şi până la cetate. Costul total al proiectului de reconstrucţie este de 3 milioane de euro, bani europeni. Banii sunt alocaţi în cadrul unui proiect comun de reconstrucţie a mai multor obiective istorice. Astfel, 1 milion de euro va fi utilizat pentru restaurarea unor obiective istorice din Suceava şi Hotin şi respectiv 2 milioane de euro vor fi investiţi în Cetatea Sorocii.

Directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Soroca a adăugat că arheologii sunt tentaţi să spună că Cetatea Sorocii este cetatea lui Ştefan cel Mare, dar monedele descoperite în urma săpăturilor efectuate în cetate, datează din alte perioade decât cele emise în perioada marelui domnitor. Cetatea Sorocii de azi a fost construită pe locul unei altei cetăţi din lemn şi pământ. Actuala construcţie s-a păstrat de-a lungul timpului în proporţie de 75%, iar cel mai afectat este turnul de la intrare care a fost găurit de obuze în urma unei lupte.

Taguri: #Iasi#Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *