(foto, video) Despre “EA”, despre Veriga

IMG_9393
Foto:Veriga la lansarea piesei "EA"

Veriga a susținut concertul de lansare a piesei “EA”, piesa idealului feminin. Biletele la concert au fost cumpărate cu doua zile înainte și atmosfera de la concert a fost incendiară.

#diez: Ce vă așteptați de la concertul de astăzi?

#Veriga: Ne așteptăm ca lumea să se simtă bine, să ne simțim noi bine, să fie loc pentru toți și să prindă piesa care vrem s-o lansăm: să fie primită cu brațele deschise, să fie înțeleasă bine și lumea să o înțeleagă așa cum noi vrem să o redăm.

Publicul fermecat de Veriga
Publicul fermecat de Veriga

#diez: Cum ar trebui să fie înțeleasă piesa?

#Veriga: Piesa “EA” e o piesă de dragoste, de fapt. E despre o oarecare “EA” fără nume, despre fiecare femeie, genul feminin și cât face femeia în viața unui bărbat.

#diez: De unde  a fost inspirată piesa?

#Veriga: Piesa a fost inspirată din idealul fiecărui băiat din trupă. Nu știm cum arată idealul nostru, dar știm cum se aude. Dacă ar fi să creăm un singur ideal din mințile fiecaruia din noi, ar ieși un Frankenstein, așa că mai bine am auzi cum este el.

Daniela la concertul Veriga
Daniela la concertul Veriga
Xenia, domnișoara din Veriga
Xenia, domnișoara din Veriga

IMG_9407

#diez: Cum s-a format Veriga?

#Veriga: Ne-am format din coincidențe și prin foarte multe întâmplări. Roma, chitaristul trupei se cunoaștea de ai mult timp cu Xenia, domnișoara de la tobe. Cu dânsa Roman a și conlucrat de mai multe ori, fiind cunoscuți din clasa întâi. Cu Dinu, Eugen și Lucian s-au întâlnit la “Asachi”. Locul unde se strâng foarte mulți oameni faini cu cine ai despre ce vorbi și printre care sunt și muzicieni, care beau ceai de aproape o jumătate de litru.

Pe Semion l-am cunoscut la primul nostru concert, cânta ceva din Metallica, ne-a plăcut cum a cântat și i-am propus să ni se alăture. Are niște motive tare bune, simte și înțelege ceea ce cântă – lucru care este și baza în activitatea noastră: nu cântă din ce cunoaște, cântă din ce simte.

Marea majoritate din noi suntem fără o școală muzicală. Doar Lucian și Xenia au studii în acest domeniu.

IMG_9401
Biletele la concertul Veriga au fost vândute cu două zile inainte de concert.

#diez: Ce proiecte pregătiți publicului?

#Veriga: Va mai fi o piesă, la sigur, în viitorul foarte apropiat. nu spunem despre ce e, rămâne a fi auzită. Unicul lucru pe care îl putem anunța e că urmatorul concert e planificat, în linii generale, și va avea loc la început de toamnă.

Trupa Veriga s0a lansat oficial la începutul verii anului 2013
Trupa Veriga s0a lansat oficial la începutul verii anului 2013

#diez: Cum au reacționat cunoscuții voștri când au aflat că sunteți parte a Veriga? Au devenit prieteni peste noapte?

#Veriga: Am avut parte de foarte multe feed-back-uri. În mare parte, lumea știa că noi cântăm, dar nu știa că formăm o trupă. Partea oficială fiind străină pentru ei.

Noi cântam de un an jumate. Când ne-am lansat, am înțeles că noi faceam ceva, nu pur și simplu cântam. Era mult mai mult decât “adunătură și cântătură”.

Au fost și cazuri când lumea, care te știa undeva de departe, fie că te-a văzut o dată într-o companie, fie că am schimbat o vorbă în transport, după ce te-a văzut la TV, îți spune că “demult nu te-am văzut și mi-e tare dor de tine” și tu înțelegi că nu ai nimic în comun cu omul ăsta pentru că ne-am fi văzut noi o dată întâmplător, dar asta nu înseamnă deja că are de ce să îmi fie dor de el.

Prefer ca omul să mă cunoască cu adevărat înainte de a-mi spune ceva de bine.

Ei apreciază cu adevarat muzica Veriga
Ei apreciază cu adevarat muzica Veriga

#diez: De unde vine numele “Veriga”?

#Veriga: Numele “Veriga” vine din momentul în care ne-am unit și invers ne-am unit și a venit numele. Ne-am unit noi cu muzica, ne-am unit noi cu mesajul pe care vrem să-l redăm: “De a trăi clipele și de a savura prezentul”.

Nu credem că vom mai adăuga verigi la echipa noastră. E suficient. Ne simțim bine între noi. Viitorul este imprevizibil, ne poate pregăti multe surprize.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *