ADMITERE 2013: Perioada de admitere în universități a fost prelungită

Universitatea de medicina
Foto:Încă trei zile pentru admitere PC: ziar.jurnal.md

Termenele de depunere a dosarelor pentru concursul de admitere la ciclul de licenţă în universitățile din R.Moldova au fost modificate de Ministerul Educației, pe motiv că a fost extinsă perioada de desfășurare a sesiunii suplimentare de BAC.

Astfel, cererile vor putea fi depuse pînă pe 31 iulie curent și nu pînă pe 27 iulie, cum a fost anunțat anterior. Aceste modificări au fost convenite cu toți rectorii universităților.

Termenele pentru depunerea dosarelor sînt următoarele:

# depunerea cererilor de participare la concursul de a dmitere: 16-31 iulie 2013;
# desfăşurarea probelor de aptitudini: la decizia instituţiei de învăţămînt;
# anunţarea rezultatelor intermediare: pînă pe 03 august 2013;
# depunerea documentelor în original la instituţia aleasă: pînă pe 07 august 2013;
# anunţarea rezultatelor finale: pînă pe 10 august 2013.

Concursul repetat (la locurile neacoperite):

# depunerea cererilor de participare la concursul de admitere: 12-14 august 2013;
# desfăşurarea probelor de aptitudini: la decizia instituţiei de învăţămînt;
# anunţarea rezultatelor intermediare: pînă pe 17 august 2013;
# depunerea documentelor în original la instituţia aleasă: pînă pe 19 august 2013;
# anunţarea rezultatelor finale: pînă pe 20 august 2013.

Reamintim că admiterea în învățămîntul superior se va desfășura în 34 de universități, inclusiv 19 instituții de stat și 15 instituții private. Planul de înmatriculare în universități, ciclul I prevede un număr total de 20.475 de locuri, din care 6.755 de locuri cu finanțare bugetară și 13.720 de locuri cu finanțare prin contract. În acest an 27.715 elevi au fost înscriși pentru susținerea bacalaureatului, doar 16.533 de elevi au promovat sesiunea de bază a bază a acestuia, alți 11.182  au susținut repetat examenele săptămâna aceasta.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *