Băsescu l-a invitat pe Ricky Ardezianu să cânte la botezul nepoatei sale

603282_10151598231683547_786376944_n
Foto:Traian Băsescu

Preşedintele româna Traian Băsescu, s-a întâlnit, miercuri seara, la Chişinău, cu reprezentanţi ai societăţii civile din R.Moldova. Acesta a ținut un discurs și a răspuns întrebărilor celor 250 de persoane prezente la eveniment.

Președintele țării vecine a afrimat că aderarea Moldovei la UE va fi o reîntâlnire a celor două state, așa cum a fost după Marea Unire de la 1918.

“UE e locul în care ne vom reîntâlni, unde vom fi din nou împreună, cum am fost după marea Unire. UE este locul în care frontierele dispar, în care toţi circulăm de la unul la celălalt, valorile fiecărui popor sunt valori ale UE, acolo unde de fapt toţi dobândim o nouă identitate, alături de cea originară, cea de cetăţeni europeni”.

“Cel mai mare risc în drumul european este ca justiţia să fie pusă sub control politic. Riscul să nu ai un stat de drept este acela ca oamenii politici să nu aibă înţelepciunea să garanteze independenţa justiţiei. De asemenea, în interiorul justiţiei este un risc, dacă ea este cumva preponderent coruptă”, a declarat președintele român.

O tânără prezentă la eveniment a afirmat că i se pare prea mult cei 10-15 estimați pentru integrarea R.Moldova în UE. “Mai întim ne unim și după ne integrăm în UE”, a spus tânăra, iar preşedintele Băsescu a replicat: “Domnişoară, cereţi-o şi o vom face!”.

Totodată Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat pe cântărețul Ricky Ardezianu, să-i cânte la botezul nepoatei sale, după ce acesta s-a plâns că artiştii din R.Moldova nu sunt suficient apreciaţi şi promovaţi peste Prut.

Drept replică, Trăian Băsescu i-a spus să nu uite de succesul în România al unor cântăreţi basarabeni precum Anna Lesko sau Nicolae Botgros, regretații Doina și Ion Aldea Teodorovici, dar şi ansamblul de dansuri ţigăneşti de la Chişinău, pe care el îl vede în fiecare an pe litoral.

Întâlnirea cu reprezentanții societății civile de la Chișinău a fost ultimul punct al vizitei oficiale în R.Moldova a edilului de la Controceni.

Întâlnirea a fost încehiată cu o poză de grup PC: Luchianiuc.com/blog
Sfârșitul întâlnirii a fost marcat printr-o poză de grup PC: Luchianiuc.com/blog
Taguri: #chisinau
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *