(video) O casă de pariuri a prejudiciat bugetul statului cu milioane de lei

646×404
Foto:PC: Adevarul.ro

Administraţia unei case de pariuri sportive din capitală, este cercetată penal pentru evaziune fiscală, care ar fi prejudiciat bugetul statului cu câteva milioane de lei.

În baza materialelor acumulate, poliţiştii au constatat că agentul economic desfăşura activitatea ilegală de primire a mizelor sportive cu eliberarea câştigurilor băneşti, din anul 2012. În cadrul percheziţiilor autorizate s-a stabilit că conducerea  firmei, înregistra intenţionat date eronate, privind cheltuielile reale suportate. Astfel de ilegalităţi au fost depistate şi la alte puncte autorizate ce aparţin agentului economic în cauză. Ofițerii de investigație au ridicat sume de bani neînregistrate în contabilitate, registre şi agende de ciornă, bonuri de înregistrare a mizelor sportive, precum şi suporturi electronice în care se stocau informaţii despre pariurile clienţilor şi sumele de bani eliberate.

Actualmente, în privinţa factorilor de decizie care au gestionat acţiunile dubioase, sunt întreprinse acţiuni de urmărire penală şi riscă amenzi în mărime de la 40 000 până la 60 000 lei sau închisoare pe un termen de până la 3 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *