Conform unui proiect adoptat de Guvern procedura de acordare a cetățeniei Republicii Moldova va fi simplificată.
Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor principalele schimbări se referă la delimitarea competenţelor în domeniul acordării cetăţeniei între MTIC şi instituţia prezidenţială.
Astfel MTIC nu va mai decide asupra acordării sau neacordării cetăţeniei în funcţie de respectarea condiţiilor înaintate şi va fi abilitat cu funcţii pur tehnice: de primire a cererii, verificare a documentelor solicitantului şi expedierea acestora în adresa Preşedintelui Republicii Moldova.
Conform modificărilor, în lista persoanelor care pot solicita cetăţenia Republicii Moldova prin naturalizare,adică acordarea cetăţeniei la cerere persoanei care domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, sunt incluşi beneficiarii de azil politic şi de protecţie umanitară. Pentru aceasta ei vor trebui să facă dovadă şederii legale şi continue timp de 8 ani pe teritoriul ţării noastre. Calcularea termenului de naturalizare se va face din ziua autorizării şederii solicitantului pe teritoriul Republicii Moldova.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern şi urmează să fie examinat de Parlament. Aproximativ 2000 de persoane au dobândit cetăţenia ţării noastre prin naturalizare.
Sursa: mtic.gov.md