Google îți arată cine nu a plătit impozitele

google
Foto:Google Street View

În Lituania, o fotografie, aparent inofensivă, a unei femei în ograda casei sale, făcută de camerele de la Google Street View, a devenit acum probă într-un caz de evaziune fiscală.

Vara trecută, în orașul Vilnius din Lituania, o femeie era pe punctul de a se urca lejer într-un hamac din curtea casei când una din camerele Google i-a făcut o poză prin programul ”Google Street View”. S-ar părea că nimic deosebit, doar că poza i-a creat adevărate bătăi de cap mai târziu, când poza a fost văzută de organele care sunt responsabile de evaziunile fiscale.

Fotografia în cauză este folosită drept probă, într-un caz de evaziune fiscală, pornit de autoritățile lituaniene împotriva proprietarilor care nu și-au declarat imobilele. Unele țări europene au fost foarte indignate de sistemul Google Street View. Acestea acuzau sistemul că invadează viața privată a cetățenilor. Însă au fost și cei care au aplaudat apariția camerelor Google pe stradă. Inspectorii fiscali în sfârșit au reușit să se infiltreze pe străzi și să investigheze proprietățile oamenilor, fără ca aceștia să bănuiască.

După ce camerele Google au început să facă poze în zona Vilnius, cei de la Inspectoratul Fiscal au căpatat multă treabă. Ei au petrecut luni întregi analizând pozele făcute pentru a descoperi imobilele nedeclarate.”Am fost foarte impresionat”, a declarat Modestas Kaseliauskas, șeful Inspectoratului Fiscal de Stat, “am realizat că am putea face mult mai mult într-un timp foarte scurt”.

Până în prezent, mai mult de 100 de persoane au fost identificate de anchetatori. Datorită celor 500 de imagini Google Street View au fost descoperite aproximativ 500 de proprietăți nedeclarate. Două cazuri recente au strâns 130.000 de dolari în taxe și penalizări, după ce investigatorii au descoperit case fotografiate de Google, care nu apar pe hărți oficiale.

Sursa: online.wsj.com

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *